Prietenii și calitatea vieții

      Comments Off on Prietenii și calitatea vieții
Prieteni cu dezabilitati carucior cu rotile

Ca să spun că sunt un fan al hocheiului este puțin.

Deși am fost un fan avid al hocheiului de când am fost mică de tot, n-am văzut niciodată pe viu un medi din Liga națională de hochei. Acum eram pe drum spre fabulosul Forum din Inglewood, California, ca să văd primul meu meci de hochei din Liga națională. Că eram foarte emoționată este din nou puțin spus.

Eram șapte inși înghesuiți într-o mașină mică și trebuia să lăsăm acasă scaunul meu cu rotile. Planul nostru era să fiu purtată de la intrarea în Forum până la locurile noastre. Din fericire pentru mine (și pentru ceilalți), cântăresc mai puțin de 50 kg. Planurile…sunt ele vreodată corecte?

Când am sosit la Forum, nici măcar n-am putut să ajungem în parcare, fără să mai vorbim de intrare. Prietenii mei au încercat să-i explice supraveghetorului situația, dar fără succes.

Am început să mă tem că vor regreta că m-au luat cu ei sau că le stricasem seara. Dar n-a fost așa. Don m-a purtat de la parcare până la locul meu. Ce intrare! Și ce prieteni!

Îmi amintesc această experiență când citesc despre omul paralizat și prietenii lui care au venit împreună să-L vadă pe Isus. Când el și prietenii lui au ajuns la casa în care învăța Isus, nici ei n-au putut intra. Mă întreb dacă și el avea aceleași gânduri ca și mine.

Apoi le-a venit o idee. De ce să nu urce pe acoperiș, să taie o gaură în el și, în sfârșit, să poată coborî? Nebunește… Îmi place mult. Prietenii adaugă mult la calitatea vieții cuiva.

Din cauza credinței lui, nu numai că omul a fost vindecat din punct de vedere fizic, dar Isus l-a vindecat și de păcate.

Din nefericire, Scriptura nu ne spune ce a crezut Isus despre prietenii săi și despre mica lor escapadă. Cunoscându-L așa cum Îl cunosc eu, cred că a fost la fel de amuzat ca și mine. El cunoștea valoarea prietenilor. Și din cauza credinței lor, tind să cred, prietenii au avut și ei păcatele iertate și au experimentat acea minunată binecuvântare a vindecării spirituale.

Ce ai putea face astăzi, ca să-i arăți cuiva că ești un prieten credincios?

Autor: Therese L. Allen – Devoțional de sănătate 1998 – Dacă vrei să trăiești”

Comentarii