Igienă spirituală – devoțional de sănătate

      Comments Off on Igienă spirituală – devoțional de sănătate

Domnul nu Se uită la ce se uită omul; omul se uită la ceea ce izbeşte ochii, dar Domnul Se uită la inimă. 1 Sam. 16,7

Am observat că devotamentul meu faţă de igienă pare să varieze în funcţie de timp şi de loc. De exemplu, într-un restaurant tipic pot fi de-a dreptul pisălog. Dacă mi s-ar servi o masă cu un gândac în cartofi sau dacă m-aş aşeza la o masă care n-a fost curăţată de firimituri sau alte resturi, aş fi revoltat. Dacă pe farfuria mea ar fi urme de mâncare uscată de la masa dinainte, aş fi indignat. Dacă aş scăpa lingura pe covor, aş cere să-mi fie în­locuită. O solniţă unsuroasă ar ridica un protest. Şi dacă aş şti că bucătarul nu s-a spălat pe mâini, s-ar putea să anunţ sanepidul.

Totuşi, într-o excursie cu rucsacul în spate, la sfârşitul săptămânii, se în­tâmplă o transformare miraculoasă. Când gătim la foc deschis, sunt mâinile celui care găteşte murdare? Nici o problemă, şi ale mele tot murdare sunt. E farfuria mea puţin cam unsuroasă de la masa precedentă? Nu-i nimic, e doar mâncare. Mâncăm pe jos, pe pământ, în loc de faţă de masă şi nu ne plângem deloc. Dacă scăpăm o lingură pe jos, o ştergem pur şi simplu de pantalonii murdari şi continuăm să mâncăm. Şi, bineînţeles, dacă un gândac zboară în mâncarea noastră, îl dăm afară şi Iară să deranjăm ritmul mesei, continuăm să mâncăm. Un standard destul de dublu, trebuie să admit!

Isus îi condamna pe farisei pentru standardul lor dublu în ceea ce priveşte igiena spirituală. El declara: “Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici! Pentru că voi curăţiţi partea de afară a paharului şi a blidului, dar înăuntru sunt pline de răpire şi de necumpătare.” (Matei 23,25).

Igiena spirituală cere curăţarea pe dinăuntru, nu o laudă omenească o dată pentru totdeauna. Când îmi analizez relaţia mea cu Dumnezeu, îmi amintesc devotamentul meu ilogic şi intermitent faţă de igiena personală şi mă rog rugăciunea lui Simon Petru: “Doamne, nu numai picioarele, dar [spală-mi] şi mâinile,şi capul” (Ioan 13,9).

Doamne, spală-mi inima şi mintea cu Duhul Tău cel Sfânt, ca să pot fi curat din punct de vedere spiritual. Amin.

Autor: Larry Richardson, Devoțional de sănătate 1998 – Dacă vrei să trăiești”

Comentarii