În anul 1796, Edward Janner, cunoscut azi în lumea întreagă ca părintele imunologiei, îşi încearcă ipoteza sa: variola poate fi prevenită prin vaccinare. Rezultatele au fost încântătoare. A înţeles că milioane de vieţi ar putea fi salvate, dacă alţii ar afla despre descoperirea lui aşa că el a scris un raport ştiinţific despre experimentele lui şi l-a prezentat preşedintelui Societăţii Regale din Londra.
„Noi vă facem o favoare prin nepublicarea comunicării dumneavoastră,” i-a scris înapoi preşedintele. „Nu veţi face altceva decât să vă expuneţi ridicolului dacă tipăriţi o astfel de comunicare.”
„Ei pot să mă batjocorească, dacă le place,” a spus doctorul Janner. „Eu ştiu că ceea ce am scris este adevărat. Voi tipări eu însumi comunicarea.”
Cu toate că a fost dispreţuit în propria lui ţară, oamenii de ştiinţă din alte ţări n-au râs de el. Medicii din Franţa au început imediat să utilizeze vaccinarea în cazul variolei. Ecaterina cea Mare a Rusiei a dat instrucţiuni doctorilor ei să vaccineze pe oricine vrea. Napoleon a ordonat ca soldaţii lui să fie vaccinaţi. În Statele Unite, preşedintele Thomas Jafferson a vaccinat întreaga sa familie.
De când ştiinţa pretinde a rezolva mistere sufletului şi speranţele omului, ridicolul a început să se adune asupra celor ce încă mai cred într-un Dumnezeu personal, care iubeşte omul şi are grijă de om. Asemenea acestui doctor, creştinii (cei din România nu încă) sunt ridiculizaţi sau priviţi cu compătimire pentru credinţa lor ciudată, pentru că se lasă conduşi de o carte scrisă ne nişte ciudaţi acum nu-ştiu-câte mii de ani care e şi aşa plină de greşeli istorice şi ştiinţifice.
Omul care ia în serios cuvintele Scripturii, poate uşor primi haina ciudăţeniei. Dacă eşti tânăr, întreabă-ţi prietenii ce părere au despre relaţiile sexuale înainte de căsătorie, despre avort, despre răbdare, iubire şi compasiune şi o să vezi cât de deplasate pot părea versetele biblice. Standardele nu sunt inspiratoare pentru cel ce dispreţuieşte orice etalon. Fiecare e propriul lui judecător… cu toate acestea, râsul sau cel puţin uimirea se stârneşte când discuţi despre subiectele de mai sus.
Râde lumea de îmbrăcămintea ta? De maşina modestă pe care o ai? De faptul că nu bei, nu fumezi, nu înjuri, nu eşti şi tu calumea? Se amuză ai tăi când citeşti din Biblie sau te interesează biserica? Există un singur răspuns: Lasă-i să râdă! E tentant să intri în discuţii, să justificii cât poţi de bine punctul tău de vedere, să te arăţi emancipat şi deschis la toate, dar exemplul unei vieţi cinstite şi a unor acţiuni neconduse de interese mascate poate cântări mai mult decât orice conversaţie în contradictoriu. Râde lumea de tine? Nu te simţi prost! Nu dispreţui. Nu te situa în altă categorie, a celor neatinşi de boala secularizării. Stai aproape de toţi, buni sau răi. Nu te gândi la răsplată, nu ofensa, nu te lăsa intimidat de spiritul trivial şi lumesc ce bântuie prin societate.
„..pentru că oricine este din Dumnezeu învinge lumea; şi ceea ce câştigă birunţa asupra lumii este credinţa noastră.” (Întâia Epistolă Sobornicească a lui Ioan 5:4)
D.E.
