„ M u l ţ u m e s c ”

AZSCuvin   December 12, 2012   Comments Off on „ M u l ţ u m e s c ”


Acum, la începutul acestui articol, doresc să primiţi salutul nostru, al celor din Cuvin şi vă invităm să zăboviţi câteva momente şi nu numai, în jurul acestui cuvânt menţionat ca titlu.

În rândurile următoare nu voi spune nimic nou şi nu voi prezenta un tablou complet, nicidecum, ci intenţia mea este doar să aduc în atenţie câteva idei despre frumosul „mulţumesc” şi chiar mai mult decât atât, să vă permit celor care doriţi, sa aduceţi comentariile dumneavoastră şi chiar de ce nu, noi articole.

Mă bucur extraordinar de mult că în orice moment ne putem prezenta cu bine în faţa Domnului, fie că este vorba de un nou început fie ca avem parte de sfârşitul vreunui lucru, dar întotdeauna putem venii cu un „mulţumesc” înaintea Domnului nostru.

Laudă şi mulţumiri i se cuvin Dumnezeului nostru minunat pentru modul deosebit în care ca Tată ceresc iubitor ne poartă de grijă fiindu-ne un ajutor în fiecare clipă.

Aduc aminte ca această temă este a tuturor, aşa că vom participa cu toţii. Unii vom adăuga comentarii ziditoare şi aducătoare de bine, alţii venim în forţă cu noi articole şi cu toţii vom răspândii mireasma câte  unui „mulţumesc”. Un „mulţumesc” nu doar pentru ceva, ci un „mulţumesc” trăit şi chiar molipsitor.

Duhul Sfânt să ne ia în stăpănire mintea şi inima noastră zilnic şi El să conducă gândurile şi simţămintele noastre astfel încăt lucrarea Sa să se poată indeplinii pe deplin.

Deseori avem ocazia să ne revizuim viaţa, să ne cercetăm inima şi să tregem o concluzie, să vedem măna lui Dumnezeu.

Putem spune pe bună dreptate că ar trebui să avem momente când să venim cu inima plină de mulţumire.

Haideţi să vedem în Cuvântul lui Dumnezeu la 1 Tesaloniceni 5:18 şi să găsim clar care este voia lui Dumnezeu cu privire la noi.

„Mulţămiţi lui Dumnezeu pentru toate lucrurile; căci aceasta este voia lui Dumnezeu, în Hristos Isus, cu privire la voi.”

Extraordinar cât de simplu, cât de clar si direct ne vorbeste Dumnezeu. El niciodata nu caută să ne bage în vreo încurcătură ca să nu mai ştim ce vrea de la noi. Lăudat sa fie Dumnezeu şi pentu lucrul acesta.

Lui Dumnezeu îi putem mulţumi în multe feluri, putem s-o facem prin rugăciune, prin cântare şi aşa mai departe … (aştept la comentarii şi celelalte feluri în care putem mulţumi Domnului).

Acum, cu inimile deschise în faţa acestui Dumnezeu atât de bun cu noi descoperim că sunt multe lucruri pentru care ne putem exprima recunostinţa faţă de El.

Pur şi simplu nu trebuie să facem altceva ci doar să simţim bucuria ce ne-o dă fiecare motiv de mulţumire, pe care îl conştientizăm, la adresa lui Dumnezeu.

Poate cineva simte şi ar spune: – iţi mulţumesc Doamne pentru că Tu exişti, altul poate ar mulţumii pentru vreo faptă sau eveniment anume, deci să ne bucurăm în inima noastră, în viaţa noastră şi în familiile noastre sau împreuna cu semenii noştrii, aducând mulţumuri Dumnezeului nostru în orice clipă.

(Apropo de mulţumiri, dacă veţi considera că puteţi împărtăşii cu cei care poposesc pe acest site, adăugaţi vă rog la comentarii şi câteva din multele motive de mulţumiri.)

După cum inima fiecăruia dintre noi este îndreptată spre Dumnezeu, plină de mulţumire tot aşa simţim bucuria ce vine din unirea cu fraţii noştrii.

Nimic nu ne poate aduce mai multă bucurie decât atunci când ne unim cu mulţumire în activităţile noastre şi mai ales în aducerea la îndeplinire a misiunii noastre pe acest pământ.

În Coloseni 3:17 Cuvântul lui Dumnezeu ne vorbeste astfel: „Şi orice faceţi, cu cuvîntul sau cu fapta, să faceţi totul în Numele Domnului Isus, şi mulţumiţi prin El, lui Dumnezeu Tatăl.”

Da, este un lucru bun şi indicat, chiar Dumnezeu priveşte foarte bine că noi în tot ceea ce facem suntem obişnuiţi sa-I cerem ajutorul lui Dumnezeu, dar să ne gândim bine oare nu care cumva noi căteodata uităm ca după ce Domnul nostru este plin de îndurare şi în dragostea Sa ne ajuta chiar mai mult decât putem noi sa-i cerem, oare nu cumva pe urmă noi uităm să-I mulţumim chiar de fiecare dată?

Să ne cercetăm şi să ţinem cont ca niciodată să nu mai pacătuim prin lipsa noastra de recunoştinţă ci întotdeauna sa fim gata pentru a fi mulţumitori lui Dumnezeu.

Pentru a ne întări în deciziile luate, e bine să căutăm exemplul Domnului nostru Isus Hristos.

Să vedem ce zice în: Ioan 11:41Au luat dar piatra din locul unde zăcea mortul. Şi Isus a ridicat ochii în sus, şi a zis: ,,Tată, ‘ţi mulţumesc că M’ai ascultat.”

Extraordinar, însuşi Fiul lui Dumnezeu spune Tată iţi multumesc, cu atât mai mult noi oare ce avem de făcut???

Articolul de faţă nu se încheie aici, ci aşa cum am spus urmează să îl continuăm la comentariile pe care le veţi adăuga, sau cu ocazia noilor articole cu care veţi îmbogăţii siteul nostru si pe cei care poposesc la noi. Iar mai mult decât atât, cu siguranţă partea practică a acestei teme nu se va sfărşi niciodată în vieţile noastre.

Tatăl nostru Ceresc să ne ajute ca întreaga viaţa noastră să fim în stare ca aşa cum zice în Psalmul 50, să-L proslăvim pe Dumnezeul nostru aducandu-i mulţumiri ca jertfă.

 

Ivan  Moroz

Comentarii