Înainte de naştere, bebeluşul nu poate să respire prin plămânii săi. Totuşi, imediat ce s-a născut, trebuie să fie gata să înceapă să respire în câteva secunde. Pentru ca un bebeluş să treacă de la o viaţă confortabilă, într-o baie de apă caldă timp de nouă luni, la supravieţuire imediată, în aer rece şi uscat, este nevoie de foarte multă pregătire. Cum se întâmplă aceasta? O lasă Creatorul la voia întâmplării? Nu! într-o manieră ingenioasă, ca de obicei, Dumnezeu a proiectat ca bebeluşul să facă exerciţii speciale, care să-l pregătească pentru acest eveniment vital.
Înainte de naştere, bebeluşul îşi exersează în mod regulat muşchii pieptului, folosiţi în respiraţie după naştere. Astfel de exerciţii de respiraţie încep devreme, în timpul sarcinii, şi sunt o parte normală din activitatea bebeluşului, atunci când este treaz. Cu cât se apropie mai mult de timpul naşterii sale, cu atât face mai des exerciţiile speciale. Când bebeluşul doarme, este liniştit, dând voie muşchilor respiratori să se odinească.
Chiar dacă bebeluşul nu poate lua aer în plămâni atunci când îşi mişcă pieptul, exerciţiile sale sunt foarte importante. Pe lângă faptul că păstrează muşchii respiratori în formă, mişcările de respiraţie ajută milioanele de săculeţi cu aer din plămâni să se dezvolte normal. Bebeluşul va avea nevoie să umple alveolele cu aer când va respira pentru prima dată după naştere.
Rugăciunea este respiraţia sufletului. Aşa cum un bebeluş îşi exersează mişcările de respiraţie înainte de a avea nevoie de ele, trebuie să ne exersăm “mişcările noastre respiratorii” în mod regulat, altfel muşchii noştri vor slăbi, creşterea noastră spirituală va fi limitată şi nu vom avea sănătatea spirituală de care avem nevoie, ca să trecem prin vremurile grele.
Fac eu exerciţiul spiritual de care am nevoie, ca să cresc puternic şi sănătos spiritual?
Autor: Elmar P. Sakala – Devoțional de sănătate 1998 – ”Dacă vrei să trăiești”
